Posts

Showing posts from September, 2010

BRD și OUG 50/2010

În urmă cu aproximativ 1 luna am primit SMS de la BRD pentru a mă prezenta la sucursala de care aparțin să semnez Actul Adițional apărut ca urmare a aplicării prevederilor OUG 50/2010, privind reducerea comisioanelor de rambursare anticipată și transformarea dobânzilor variabile în derulare în dobânzi cu marjă fixă. M-am lovit de atunci de foarte multe probleme și o să le enumăr cronologic: - mai întâi a trebuit să mă interesez (pentru a nu știu câta oară în ultimul an) unde este dosarul meu de credit și cine se mai ocupă de creditul ipotecar în derulare. Și asta pentru că Agenția Moghioroș inițială la care am semnat contractul s-a desființat între timp și dosarul a plecat la o altă sucursală. Între timp s-a reînființat si de aici o brambureală și o zăpăceală, nimeni nu a mai știut să îmi spună clar unde e dosarul meu. În final am aflat că aparțin de 1 Mai (fost Compozitorilor); - m-am prezentat la Agenția de care aparțineam ca să solicit o copie a Actului Adițional pentru a o studi

Interzicerea vorbitului la telefonul mobil în mijloacele de transport în comun și cinema

Telefonul mobil nu mai este de foarte mult timp un bun de lux, iar o dată cu intrarea pe piață a operatorului Cosmote convorbirile telefonice în rețea și în afara rețelei s-au ieftinit extrem de mult. În urmă cu 3 ani de zile lăudam (ca mulți alții) inițiativa Cosmote de a oferi acces la servicii de voce majorității populației, chiar și pentru cea cu posibilități materiale mai reduse. În goana după profituri și menținerea cotei de piață asistăm și din partea celorlalți operatori (Orange și Vodafone) la o ofertă bogată în minute. Acum însă ne lovim de reversul medaliei, acela că mai peste tot pe unde mergi, pe strada și mai ales în mijloacele de transport în comun întâlnești oameni care vorbesc la telefon. Într-o perioadă ai fi crezut că oamenii încearcă să se laude că au telefon mobil și că vorbesc fără încetare, semn de bogăție. Pentru mine de prostie, dar mă rog...Acum însă e posibil să asistăm la un fenomen îngrijorător, acela că oamenii au început să fie dependenți de telefonul m